Adevaruri ascunse

Mi-as dori atat de mult sa pot sa trec peste amalgamul de sentimente care a pus stapanire pe constientul meu.Fiecare scop,fiecare interes se dovedeste a fi un mar al discordiei...iar eu calc pe urmele stramosilor mei,muscand din el cu o asa pofta incontestabila,trezind in acelasi timp in mine dorinte arzatoare,interzise,vitale...Simt cum geniul meu se lupta permanent cu trecutul,cu prezentul si cu viitorul.E o lupta nedreapta,inevitabila pe care trebuie sa o port cu mine insumi,cu eul interior care a adormit de veacuri bune,nemaivrand sa se trezeasca.
Sunt nevoita sa pasesc peste carbunii incinsi,doar ca sa-mi platesc pacatul,trebuie sa imi calc peste suflet si inima,sa las in urma tot ceea ce simteam si ce era interzis.Nu am decat un singur drum,o singura sansa,pe care nu am voie sa o risipesc.
Am realizat ca nu voi putea fi niciodata capabila de sentimente nobile,nu voi simti niciodata acea dragoste despre care se tot povesteste in basme si poeme,cu toate ca o mica parte din mine tanjeste dupa acel fior care te inalta pana la ceruri facand sa vibreze fiecare celula din corp....dar totusi basmele mint...ori nu spun tot adevarul.Dragostea te inaltza pana aproape de Eden,impaienjenind sufletul si mintea cu dulcea iluzie a unui sentiment superb si imposibil doar ca sa iti dea drumul,lasandu'te sa cazi pana in cele mai adanci cratere ale Iadului incins.Acesta e adevarul profund si dureros,care se ascunde dincolo de aparente.Numai un geniu lucid care a dat la o parte valul confuziei si a lasat gura adevarului sa cante dramele unei existente primordiale,bine ascunse de timpul ireversibil undeva in macrouniversul divin,este constient de gravitatea lucrurilor.
Insa si aceasta este tot e drama,cea a geniului lucid,caruia nimeni nu ii da crezare,care este marginalizat de mintile inguste ce nu vor sa accepte realitatea.Si-au acoperit ochii si urechile,si-au bagat capul in huma precum strutii cei lasi doar ca sa nu infrunte ceea ce trebuie infruntat.Plini de lasitate si lipsa de orientare vor pieri,se vor evapora intr-o clipita ca si cum niciodata nu ar fi existat....asta e pretul pe care il vor plati si totodata e si blestemul pe care trebuie sa-l port in spate pana cand praful se va asterne si peste numele meu.....
Lipsit de importantza.....Asa este lumea in care traim in prezent....lipsita de importanta,de sens,de culoare.O banalitate obositoare ce zgaraie milimetru cu milimetru din retina ochilor nostrii,fortzandu'ne sa simtim fiecare lovitura primita din partea destinului,fara sa avem posibilitatea de a ne feri!Si toate astea pentru ca nimeni nu vrea sa priveasca dincolo de valul opac al realitatii....o incapatzanare ce ne va costa scump,vom plati cu sange si lacrimi.....
Iar eu lucida imi voi continua drama,prinsa intre doua lumi paralele,platind pentru greselile lor,pentru greselile voastre!

Pentru tine

Pentru tine am iubit tot ce detestam,
Pentru tine am muscat din marul lui Adam,
Acum am ramas in ura si cer indurare
Imi gasesc sfarsitul in aceasta condamnare.

Tu diavole,ingerul sufletului meu stins,
Cu a mea durere, intreg iadul am aprins
Torta iubirii mele pierdute tie ti-o daruiesc
Mai mult decat focul etern nu pot sa imi doresc.

Si beau cu patima al tau dulce si rece venin
Nu imi pasa ca ma voi scufunda in amarul chin.
Nu imi pasa ca voi indura tot ce este mai rau
Atat timp cat am gustat din trupul tau.

Privesc in oglinda sparta de vreme
Si vad cum Umbra mea cu disperare geme,
Cioburi din oglinda neagra sfaramata
Reflecta obosit o fiintza incordata.

Iar tu spre mine indrepti violent sceptrul
Hotarat sa'mi despici in doua pieptul.
Sa-mi smulgi fara mila bucata de carne vie
Ce pentru tine va bate pentru vesnicie.

Pentru tine demon,stapanul inimii mele
Am parasit pamantul,m-am inaltat spre stele,
Am renuntat la a mea umila viata,
Pentru tine,m-am transformat in ceata.

Visare...

Visez la o lume numai a mea,
La un cer solitar cu o singura stea,
Visez la o viata plina de fantezie
O lume creata din magie.

Vise marete se alimeanteaza,
Cu idei concepute de o minte treaza.
Flori,pasari,cascade fermecate
Sunt fantezii,adevaruri trucate.

Ma tem ca nu imi veti da crezare
Ca traiesc intr-o lume plina de visare
Unde numai tu poti face ce vrei
Sa fii stapan pe propriile idei.

E un peisaj frumos,greu de uitat
Unde rauri verzi curg neincetat
Mirosul profund de trandafiri
Invoca un moment plin de simtiri.

Nu exista teama,nimic de pierdut
S-a oprit in loc pana si timpul crunt.
Lasa fiinta noastra sa zoboare,
In acest cadru plin de visare.

Aici nu este durere si melancolie
Totul in jur e pura veselie
Printese si printi traiesc pe veci
Izvorand iubire din rauri seci.

Dar ma trezesc subit din reverie
O suflare de gheata incet adie,
Decorul viu prinde nuante sumbre
E realitatea mea plina de umbre.

Si neg,refuz orice adevar
Precum Adam nu vreau sa musc din mar
Locul meu e acolo,in acea lume
Departe departe de gandurile pagane.

Nu am nevoie de nimic altceva
In vis se afla fericirea mea.
Decat sa ma sting printre motive reci
Mai bine dorm si visez pe veci.

Crez si pacate

Uit,imi sterg amintirile cu patima
Pe-obraz se scurge incet o lacrima
Las in trecut greselile comise
Acum ma sting usor hranindu-ma cu vise....

Speranta e acoperita de un val de umbre
Tot ce mi-a ramas sunt gandurile sumbre
Amestecul omogen de ura si regret
Se varsa fara mila peste trupul meu inert

Plang cu amaraciune blestatemandu-mi soarta
Din andancuri Iadul isi deschide poarta
Voci sacadate de spaima si slabiciune
Rostesc neincetat ritualuri pagane.

Cuvinte patimase rasar din pamant
Apoi se inalta spre cer purtate de vant.
Vazduhul deodata isi schimba culoarea,
Cu pasari de foc se umple toata zarea.

Si-n urma lor lasand trupuri moarte
Scaldate in propriile pacate
O privire aspra coboara din Rai
Se varsa peste satanicul alai.

Rugaciuni pe jumatate rostite
Lumineaza neincetat minti obosite
Soarele rosu imbacsit cu sange
Printre norii grei incet se frange.

Iar eu pasesc peste cenusa vie
Ce simt acum doar ingerul meu stie,
Ganduri amare se transpun in versuri
Ele imi vor ramane vesnice crezuri.

Cromatica....

Albastru beirut,violet sangeriu....gri spalacit...o cromatica stranie ce se succede ca intr-un haos organizat, sfarsindu-se printr-o explozie la fel de absurda dar lipsita de culoare.
Totul e negru...Cerul s-a stins lasand norii sa cada peste pamantul in care sunt ascunse de atatea milenii pacate cutremuratoare,muntii se pravalesc,inghitind fara mila verdele crud al campului spalat de roua proaspata si rece a diminetii de mult pierduta....
Totul moare,se sterge de culoare, de viata,de sens....Un sfarsit banal vazut dintr-o perspectiva translucida,aparent coerenta,...e imaginea zamislita de o minte bolnava,suferinda.
E mintea unui copil sortit declinului tragic...e mintea mea,perspectiva mea...povestea mea.
Un adevar crunt,gasit adanc in intelectualul meu bulversat,are puterea suprema de a rupe pagina cu pagina din jurnalul plin cu amintiri prafuite,amintiri dureroase si lacrimogene.E adevarul capabil sa trezeasca toata fiinta mea din somnolenta coplesitoare in care ma aflu,sa ma ridice undeva deasupra acelor fapte care m-au impins spre o lume vida,paralela,aflata intr-o alta dimensiune, conceputa de aceeasi minte bolnava.
E timpul sa gasesc solutia,cheia care poate sa-mi deschida toate usile ce mi-au fost inchise.E timpul sa fac acel pas,pasul spre o alta lume,pasul spre libertate....E timpul perfect sa ridic pensonul si sa pictez din nou decorul lumii,sa acopar negrul izolant cu mii de culori ce inspira viata.Trebuie sa sap adanc huma intarita de cuvinte si amintiri ca sa pot gasii comoara de care am nevoie precum un drog...acea comoara nu e altceva decat forta ce ma va ajuta sa razbesc,sa trec peste toate zidurile ce mi s-au ridicat in fata gata sa ma doboare.E forta ce ma va ridica deasupra tuturor,ma va inalta pana la norii pe care de mult visez sa-i ating,ea imi va salva declinul tragic care m-a dezumanizat....ea doar ea.....

Stingere

Din ochii grei, stinşi de durere
Se scurge-o lacrima de foc,
Trupul meu lipsit de putere
Nu se mişcă, stă pe loc.

Mii de încercări eşuate
M-au privat de-al meu destin,
Mii de vise spulberate
S-au transformat toate in chin.

Ura,furie confuza
Imi canta declinul,
Durerea imi este ca o muza
Imi inspira chinul.

Ma zbat pentru lumina
Dar cad in cruntul abis,
Moartea cu o atingere fina
Sufletul damnat mi-a stins.

Povestea vieţii mele

E atât de ironic....ieri aveam situaţia sub control,azi totul e controversat şi schimbat.
Am avut speranţe şi planuri măreţe,am avut vise şi dorinţe ca orice copil.....însa unde au dispărut?Unde s-a evaporat decorul pictat de mine în albastru şi violet?
Acum trăiesc un prezent ciudat şi sobru,într-o lume rece unde soarele apune şi nu răsare niciodată.Sunt prinsă într-un glob de cristal pentru eternitate....şi cu toate astea încă mai am implantată pe occipital imaginea puţin prăfuită a celui care m-a impins cu sânge rece în braţelee unui declin teribil şi catastrofal.În adancurile inimii mele străpunse de indiferenţă şi ură,încă mai este vie amintirea lui...atât de vie încât poate să-mi încrusteze în minte iluzii periculoase,să-mi schimbe total concepţiile după care m-am ghidat atât timp....
Acele ultime cuvinte,care au dus la inevitabilul sfârşit imi rasună permanent în mintea bolnavă....sunetele stranii se izbesc violent de pereţii globului de cristal deviind spre mine, lovindu-mi sternul,făcându-mi inima să sângereze...
Acum nu mai este durere spirituală ci fizică,ce doboară centimetru cu centimetru din fiinţa mea slăbită,nenorocită....forţată să îndure blestemul unei iubiri înşelătoare.
Simt că ma aflu la capătul puterilor,mă scald în propriul sânge fără să încerc să evadez măcar...mi-au secat lacrimile,mi s-au terminat cuvintele.Înnebunesc pe zi ce trece...îmi pierd tot ce mi-a mai ramas,raţiunea şi inocenţa.
Şi ceea ce mă înfurie cel mai tare este să ştiu că el a fost cel care a îndreptat pumnalul destinului spre mine gata să-mi străpungă ţeasta.El a fost cel care mi-a încătuşat mainile,lăsându-mă pradă demonilor însetaţi de sânge cald şi curat.....El a fost.....
Şi nici să mă răzbun nu pot....nu, nu pot.Singurul dram de luciditate mă opreşte să-i plătesc cu aceeaşi monedă,mă opreşte să ridic acelaşi pumnal care m-a străpuns şi să-i înjunghii inima de câine care m-a vândut precum Iuda,care m-a lăsat să cad precum Lucifer în fundul celui mai negru Iad!Nu pot să-l urăsc!Iar lucrul ăsta mă sperie,îmi arde conştiinţa....mă slăbeşte şi mai tare....
Ce e de făcut?Voi opri timpul în loc....îmi voi lipi urechea de pereţii globului de cristal şi voi asculta pentru eternitate povestea vieţii mele....