Tu.....

Tu nu ştii nimic.Tu nu eşti în stare să-ţi faci ordine printre propriile concepţii....eşti întruchiparea vădită a declinului,...........eşti tot ce îmi doresc,tot ce am visat,tot ce iubesc.
Tu îmi spulberi visele cu o subtilitate numai de tine ştiută,mă distrugi lent şi îţi place...adori să mă vezi în cădere liberă,să mă priveşti cum mă zbat în chinuri,cum implor îndurare.Şi cu toate astea te iubesc,da te iubesc poate mai mult decât mă urăşti tu pe mine.Fiecare rană pe care mi-o provoci cu plăcere,mă stimulează,mă întăreşte,mă determină să te vreau şi mai mult.
Uită-te adânc în ochii mei,cu siguranţă te vei vedea pe tine,căci ai ramas întipărit pe retina mea încă de la prima discuţie.Iar pe lângă imaginea ta vie şi preţioasă vei putea să-mi vezi cele mai ascunse şi sincere sentimente,cele mai cutremurătoare taine....îmi vei putea privi declinul şi durerea imensă ce îmi sfâşie bucăţică cu bucăţică din sufletul pustiu,căci indiferenţa ta mi-a provocat răni adânci,răni ce nu se vor vindeca niciodată.
Văd pe faţa ta dispreţ şi scârbă,văd cum ura iţi distorsionează chipul,...Văd cum mă ignori,cum mă îndepărtezi,cum mă forţezi să mă îndrept spre depresie,spre moarte....
Iar dacă asta este preţul pe care trebuie să-l plătesc pentru că te iubesc,atunci nu am nicio obiecţie....poţi să-mi iei speranţa,credinţa,viaţa....dar nu poţi să-mi iei dragostea ce ţi-o port necontenit.Eşti prezent în fiecare celula a corpului meu,eşti elixirul cu care mă hranesc,substanţa care mă păstrează vie.
Şi poate te întrebi de ce, poate crezi că sunt nebună....nu contează,demenţa este cea ce mă apară de atacurile sângeroase venite din partea unei persoane reci care nu cunoaste dragostea....demenţa este dovada vie că te iubesc....
Răneşte-mă,distruge-mă....omoara-mă,ai tot dreptul!

Priveste...

Priveşte....păşesc spre întunericul care se ridică grandios în faţa mea,gata să înghită celulă cu celulă din corpul meu stins şi aproape fără de suflare.
Priveşte...cortina care îmi ascundea cele mai mari taine,acum a căzut inertă,lăsând să se vada fiecare gand al meu,fiecare intenţie de evadare din închisoarea ce îmi sufoca cu atenţie viaţa,întreaga mea fiinţă şi ce este cel mai ironic lucru...nu mai sunt demult o fiinţă ci o umbră rătăcită în iluzia dulce amăruie din jurul meu.
Mă îndrept fără ştiinţă spre necunoscut,iar lumea îmi pare atât de falsă şi ipocrită,lipsită de nuanţe vii.Totul se colorează într-un gri spălăcit de vreme şi tristeţe.
Nu...Nu sunt tristă,ceea ce scriu acum nu este cu intenţia de a atrage mila voastră.Nu sunt deprimată....Sunt doar confuză,din tot amestecul asta de substanţe vii nu se mai înţelege nimic.Nici măcar zâmbetele oamenilor nu mai sunt sincere,mereu în spatele lor se ascunde o ipocrizie năucitoare.
Stau uneori,încercând să-mi reamintesc frânturi din cântecul vieţii mele.Vreau să fredonez acea melodie suavă şi plină de căldură,dar falsez,mă încurc în versuri şi note....Cum e posibil să fi uitat cântecul preferat?Cum e posibil să stai ceasuri întregi într-un colţ al camerei tale prăfuite şi să încerci să te detaşezi de tot ce se află în jur?Cum e posibil să afli că defapt eşti prinsă într-o dimensiune limitată de gândirea eronată a oamenilor,de indiferenţa lor dementă?
Sunt clipe în care doresc cu desăvârşire să fug,să evadez din propriile mele gânduri bolnave,să uit măcar pentru o clipă că exist.Îmi doresc să trăiesc,chiar şi o zi fără să realizez.Da îmi doresc...şi doar atât,dorinţele sunt dorinţe,iar realitatea este absurdă.
Ţin să mă repet.Prin aceste cuvinte nu intenţionez să vă impresionez.Nu am nevoie de atenţie şi afecţiune prefăcută din partea unor prefăcuţi.Nu am nevoie de voi ca să fiu fericită...am nevoie de singurătate şi de libertate.Vreau să respir elixirul vieţii fără să mă înnec cu substanţele zămislite de ura şi ignoranţă.Vreau să-mi găsesc liniştea departe de aici...departe de lume...de ganduri...de decorul gri,de cântecul care îmi bântuie conştiinţa.Cer prea mult?

Holocaustul:curajul de a ne aduce aminte

Motto: „Motivaţia de bază [a Holocaustului] era pur ideologică, înrădăcinată într-o lume existentă numai în imaginaţia nazistă, unde unei conspiraţii evreieşti internaţionale de a controla lumea i se opunea o misiune “ariană” paralelă. Nici un genocid de până în ziua de azi nu fusese bazat atât de complet pe mituri, halucinaţii, pe o ideologie abstractă, nepragmatică - care a fost apoi pusă în aplicare prin mijloace foarte raţionale şi pragmatice.” Yehuda Bauer

Holocaustul reprezintă cea mai cumplită drama a secolului XX căreia i-au căzut victime milioane de oameni nevinovaţi. Un genocid pe care mintea unui om normal nu îl poate cuprinde în dimensiunile sale reale. Oricât am citi, ne-am documenta sau am vedea filme cu această temă este greu de înţeles cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva într-o lume care se aclamă "civilizată", in secolul XX.

Şi totuşi,cât de bolnave pot fi minţile acelor oameni?Pare atât de absurd şi teribil,milioane de oameni,fie evrei fie alte naţii considerate inferioare,au părăsit această lume înainte de vreme.

Cumplit.Un cuvânt prea indulgent care ar putea să confere cât de cât o imagine mai explicită a evenimentelor.Sunt fapte teribile,chinuri la care au fost supuse fiinţe nevinovate,singura lor greşeală a fost aceea că s-au născut evrei şi nu numai.

Nu ştiu prea multe despre acest eveniment,nu am date exacte şi explicaţii demne de luat în considerare referitoare la faptele petrecute,dar în schimb am întipărite în mintea mea,mii de imagini cutremurătoare,capabile să distrugă această lume aparent perfectă în care trăiesc, să-mi schimbe complet viziunea despre ceea ce mă inconjoară şi pe care am dobândit-o până acum.

Dincolo de subconştientul meu,şi nu numai al meu, acele grave evenimente si imagini se derulează constant,exact ca o peliculă dintr-un film al cărui scenariu este unul de groază.

Oameni mutilaţi,schingiuţi până la ultima suflare,ţipete mute de copii, mame maltratate şi abuzate,oameni care au fost forţaţi să îndure foametea,frigul,şi toate calamitaţile zămislite de minţi demente,bolnave,de creaturi care nu pot fi considerate fiinţe omeneşti ci brute fără milă şi suflet.Au fost monştrii nazişti,care aveau implantat in mintea lor dementă un singur scop,dominat de o ură imensă şi absurdă, acela fiind stârpirea unor rase „inferioare” cu sânge muradar.După concepţia lor absurdă, lumea trebuia „curăţată” de aceste fiinţe murdare şi inferioare care puneau într-o lumină proastă toată civilizaţia bună şi rafinată pe care aceştia o reprezentau.

Am atâtea întrebari fără răspunsuri clare şi pariez că nu sunt singura.Sunt lucruri pe care nu le înţeleg,fapte care s-au petrecut la comanda unor oameni tirani,a căror judecată eronată a dus la tragismul milioanelor de suflete care nici in ziua de azi nu şi-au gasit liniştea.

Practic ideile naziste s-au extins prin întreaga populaţie reuşind să acapareze persoane iraţionale

capabile să distrugă vieţi.Şi toate acestea din ce motiv? Ce anume a stat la baza acestor evenimente? Pur şi simplu DE CE?

Întrebări fără răspuns.Şi totuşi e prea târziu pentru întrebări, e prea târziu să îndreptăm cele întâmplate din nesăbuinţa unor brute.Milioane de suflete chinuite s-au îndreptat spre moarte.

Răul a fost făcut şi nimeni nu poate să razbune acei nevinovaţi,acele victime ale unui regim demonic.

Au trecut mulţi ani de atunci,însă amintirea masacrului a rămas vie,flacăra aprinsă de nazişti nu mai poate fi stinsă, în schimb poate fi păzită în aşa fel încât, să nu se mai repete istoria.

Acele momente apocaliptice nu pot fi uitate şi nici iertate.Cu toate ca deviza evreilor spune:„a ierta da, a uita nu”, părerea mea este că aceste lucruri nu trebuiesc iertate.E de neconceput.Nu poţi fi îngaduitor cu astfel de oameni demenţi.Ideal ar fi fost ca toţi membrii regimului nazist să fie supuşi aceloraşi maltrataţii şi chinuri cutremuratoare, să poată simţii pe pielea lor ce înseamnă să fi schingiut,înfometat şi ars de viu, cum e să-ţi fie anihilată familia în faţa ta,cum e să te asfixiezi lent şi insuportabil cu clor.

Dar la fel cum spuneam, e prea târziu chiar şi pentru răzbunare.Ceea ce ne-a mai rămas de facut este să punem capăt odată pentru totdeauna diferenţelor dintre naţii.Să lăsam ura şi orgoliul deoparte şi să încercăm să trăim într-o lume mai bună.

Mii de mărturii şi de poveşti este tot ce a mai rămas din Holocaust. Pe paginile istoriei sunt scrise cu doliu milioane de numere. Milioane de evrei şi odată cu ei alţii mii şi mii, slavi, preoţi catolici, ţigani… exterminaţi în lagăre, nu altundeva…. Nu. Citeşti numere - nu nume. Numere pâna la cer înalţând scări de durere.Iar pe mormintele reci şi negre sunt încrustrate cuvinte copleşitoare care vorbesc despre cele cinci sute de mii de copii evrei care au fost privaţi de viaţă.

De câte ori veţi auzi despre holocaust,vă rog amintiţi-vă povestea asta care, ca şi mine, stă marturie împotriva oricărui genocid născut şi îngrijit de nazişti, comunişti ori de terorismul islamic sau de alt fel, ce bântuie acest început de secol 21.

Din nefericire, nu istoria se repetă – noi suntem cei care repetă istoria.

Waiting for the death

You're cold and trembling in my arms,
I'm slowly drowning in your charms.
A tear is crashing on the ground
And makes this waiting hard.

Your head lays on my shoulder,
This sweet image gets older.
I hear that strange song...
The song of death we waited here so long.

Don't speak,don't say a thing,
Let this obscure silence sing,
Our sun will never rise again
The death will come, but untill then
Let's wait!

Around me

All around me the storm clouds gather,
You're mutilating me with your dagger.
Deep words falls against my heart,
Is the day we fall apart...

It's a day of ethereal pain,
My hopes are all in vain.
In obscure fear I flail madly,
Tears of blood are flowing deeply.

I had a soul without fears
And I buried it in a sea of tears,
You destroy what I can create,
You can't love,you only hate!

The Undead

Evil eyes are searching,
Twisted minds contriving,
I'm looking for the undead
Among the ashes you spread.

Don't gasp at the dead air,
Turbulent and unfair.
With your black against the wall,
You have so far to fall.

As you fight overwhelming viciousness,
You struggle and lose consciousness,
Laying here so sick and mad...
Are you a living dead??

Salvarea declinului

Lumina îmi pătrunde prin retină,
Închid ochii,m-ascund după o cortină.
Razele albe mă ard,îmi seacă sufletul,
La chemarea demonului îmi pierd cumpătul.

Demoni,fiare însetate de durere,
Îmi privesc declinul cu plăcere.
Aşteaptă nerăbdători să-mi duc păcatul,
La sufletul meu râvneşte tot Iadul!

Te rog, nu-mi da drumul la mână
Nu mă lăsa să m-adâncesc în humă,
Mi-e frică de necunoscut,
Neg orice alt început.

Veghează asupra trupului meu stins,
Poartă-ţi mâna prin părul prins,
Suflă peste mine viaţă şi căldură
Şi salvează-mă cu dragostea ta pură...

Dispreţ

Atât dispreţ,atâta durere,
M-am săturat să fac tot ce mi se cere.
Sunt epuizată până la refuz
Mă izolez într-un decor confuz.

Îmi închid ochii,nu vreau să mai privesc
Acei ochi sfâşietori ce lent mă nimicesc,
Vreau să dispar să intru în pământ,
Căci vorbele voastre inutile fără milă m-au frant.

Simt cum mi se injectează-n minte
O doză dublă de cuvinte,
Concepţii zămislite de minţi bolnave,
Idei ce ilustrează imagini grave.

Pendulez între păreri şi vorbe,
Personalitatea mea se conturează dupa norme,
După reguli absurde lipsite de sens.
Încet ma sufoc cu acest aer dens...

Vreau să scap,să uit de tot,
S-alerg spre nicăieri pâna n-o să mai pot.
Dar sunt prinsă într-o cuşcă ruginită,
Şi-mi aştern gândurile pe-o pagină-negrită.

Amintiri şi fapte din trecut
Prind viaţă din apă şi din lut,
Şi ca într-un vals,purtate de vânt adie,
Memoria mea e o substanţă vie.

Too late...

Shut up and close your eyes,
Your words are filled with lies!
I can't hear the voice inside your soul,
I can't see you anymore...

I've became insane,
I have no one to blame.
Everything turns to grey
You're cold,and so are they.

Who am I suppose to hate?
I've lost myself in the hands of fate.
Without you a day seems like an infinity
It's perpetualy blinding me of sanity!

This words may seem so senceless
But don't deny,they left you breathless,
Don't turn tail and run away
All I want is you to stay...

You blame me,but it's all your fault,
Your indifference pulled us apart.
You left behind our love storry,
And it's too late to say ''I'm sorry!''.

Pierduta in adancime

Simt cum printre secunde ma scurg usor
Precum o pasare vanata in al ei zbor
Pasesc,iar fiecare pas se scufunda tot mai mult
Pamantul negru ma cheama sub pamant

Soapte sinistre imi bantuie prin minte
Aud sute si mii de cuvinte
Fara legatura,fara nici un sens
Dar imi patrunde in ganduri mult prea intens

Astept,dar ce astept?
Fara sa-mi dau seama imi duc mana la piept
Si cu un gest absurd,strang violent in pumni
O inima prea neagra,transformata-n carbuni

O racoare fireasca imi inunda fiinta
Gestul facut imi mustra constiinta
Nu mai suport durerea si-ncep sa plang mocnit
Iar plansul se frange-ntr-un ecou subit

Incerc sa inteleg vocea ce rasuna-n mine
In locul inimii mele creste-acum un maracine
Plin de spini din care se scurge sange
Si pe care nimeni nu-l va putea atinge

Am devenit ceea ce sunt acum
Aceeasi umbra ,dar pe un alt drum
Am ingropat setimentele-n pamant
Iar amintirile toate au fost luate de vant

Astept sa ajung sub pamant
In jur s-a lasat o tacere de mormant
Alunec lent intr-o alta dimensiune
Pierd centimetru cu centimetru-n adancime

Ma asfixiez cu mirosul de lut
Tipatul meu este acum mut
Ridic o mana spre inalta bolta cereasca
A ramas doar maracinele ce are sa mai creasca