Tu.....

Tu nu ştii nimic.Tu nu eşti în stare să-ţi faci ordine printre propriile concepţii....eşti întruchiparea vădită a declinului,...........eşti tot ce îmi doresc,tot ce am visat,tot ce iubesc.
Tu îmi spulberi visele cu o subtilitate numai de tine ştiută,mă distrugi lent şi îţi place...adori să mă vezi în cădere liberă,să mă priveşti cum mă zbat în chinuri,cum implor îndurare.Şi cu toate astea te iubesc,da te iubesc poate mai mult decât mă urăşti tu pe mine.Fiecare rană pe care mi-o provoci cu plăcere,mă stimulează,mă întăreşte,mă determină să te vreau şi mai mult.
Uită-te adânc în ochii mei,cu siguranţă te vei vedea pe tine,căci ai ramas întipărit pe retina mea încă de la prima discuţie.Iar pe lângă imaginea ta vie şi preţioasă vei putea să-mi vezi cele mai ascunse şi sincere sentimente,cele mai cutremurătoare taine....îmi vei putea privi declinul şi durerea imensă ce îmi sfâşie bucăţică cu bucăţică din sufletul pustiu,căci indiferenţa ta mi-a provocat răni adânci,răni ce nu se vor vindeca niciodată.
Văd pe faţa ta dispreţ şi scârbă,văd cum ura iţi distorsionează chipul,...Văd cum mă ignori,cum mă îndepărtezi,cum mă forţezi să mă îndrept spre depresie,spre moarte....
Iar dacă asta este preţul pe care trebuie să-l plătesc pentru că te iubesc,atunci nu am nicio obiecţie....poţi să-mi iei speranţa,credinţa,viaţa....dar nu poţi să-mi iei dragostea ce ţi-o port necontenit.Eşti prezent în fiecare celula a corpului meu,eşti elixirul cu care mă hranesc,substanţa care mă păstrează vie.
Şi poate te întrebi de ce, poate crezi că sunt nebună....nu contează,demenţa este cea ce mă apară de atacurile sângeroase venite din partea unei persoane reci care nu cunoaste dragostea....demenţa este dovada vie că te iubesc....
Răneşte-mă,distruge-mă....omoara-mă,ai tot dreptul!