Priveste...

Priveşte....păşesc spre întunericul care se ridică grandios în faţa mea,gata să înghită celulă cu celulă din corpul meu stins şi aproape fără de suflare.
Priveşte...cortina care îmi ascundea cele mai mari taine,acum a căzut inertă,lăsând să se vada fiecare gand al meu,fiecare intenţie de evadare din închisoarea ce îmi sufoca cu atenţie viaţa,întreaga mea fiinţă şi ce este cel mai ironic lucru...nu mai sunt demult o fiinţă ci o umbră rătăcită în iluzia dulce amăruie din jurul meu.
Mă îndrept fără ştiinţă spre necunoscut,iar lumea îmi pare atât de falsă şi ipocrită,lipsită de nuanţe vii.Totul se colorează într-un gri spălăcit de vreme şi tristeţe.
Nu...Nu sunt tristă,ceea ce scriu acum nu este cu intenţia de a atrage mila voastră.Nu sunt deprimată....Sunt doar confuză,din tot amestecul asta de substanţe vii nu se mai înţelege nimic.Nici măcar zâmbetele oamenilor nu mai sunt sincere,mereu în spatele lor se ascunde o ipocrizie năucitoare.
Stau uneori,încercând să-mi reamintesc frânturi din cântecul vieţii mele.Vreau să fredonez acea melodie suavă şi plină de căldură,dar falsez,mă încurc în versuri şi note....Cum e posibil să fi uitat cântecul preferat?Cum e posibil să stai ceasuri întregi într-un colţ al camerei tale prăfuite şi să încerci să te detaşezi de tot ce se află în jur?Cum e posibil să afli că defapt eşti prinsă într-o dimensiune limitată de gândirea eronată a oamenilor,de indiferenţa lor dementă?
Sunt clipe în care doresc cu desăvârşire să fug,să evadez din propriile mele gânduri bolnave,să uit măcar pentru o clipă că exist.Îmi doresc să trăiesc,chiar şi o zi fără să realizez.Da îmi doresc...şi doar atât,dorinţele sunt dorinţe,iar realitatea este absurdă.
Ţin să mă repet.Prin aceste cuvinte nu intenţionez să vă impresionez.Nu am nevoie de atenţie şi afecţiune prefăcută din partea unor prefăcuţi.Nu am nevoie de voi ca să fiu fericită...am nevoie de singurătate şi de libertate.Vreau să respir elixirul vieţii fără să mă înnec cu substanţele zămislite de ura şi ignoranţă.Vreau să-mi găsesc liniştea departe de aici...departe de lume...de ganduri...de decorul gri,de cântecul care îmi bântuie conştiinţa.Cer prea mult?