miercuri, 27 mai 2009

Generated by Mp3Realm.org

Mehr von dir


Kein weg war mir zu schwer
Den ich nicht gegangen wär
Um dein herz zu erreichen
Muss mein schmerz nun weichen?
Um glücklich zu sein?
Oder halt ich ihn eine zeit - zum schein? -
Um gewarnt zu sein.

Bitte gib mir mehr - mehr von dir
Mehr als ich ertragen kann. Gib mir mehr
zeit zu verstehn. Warum ließt ihr mich im regen stehn -
in dieser nacht. 2X

da steh ich nun allein
mit Tränen im Gesicht
lass dir sagen wahre Tränen lügen nicht
doch sollte es so sein
ohne Abschied ohne Pein
Zeit heilt manche Wunde
Doch ich bleib Dein.

Bitte gib mir mehr - mehr von dir
Mehr als ich ertragen kann. Gib mir mehr
zeit zu verstehn. Warum ließt ihr mich im regen stehn -
in dieser nacht.

Bitte gib mir mehr - mehr von dir
Mehr als ich erträumen kann. Gib mir mehr
zeit zu verstehn. Warum ließt ihr mich im regen stehn -
in dieser nacht.

Text und Gesang: Micha
Komponiert, arrangiert und programmiert: René


duminică, 10 mai 2009

Nu e....


Nu e lumină,nici întuneric,
Nu e macabru şi nici feeric,
Nu e cântec,nici poezie,
Nici fericire,nici nostalgie.

E suflet pierdut în bataia vântului
Întunecat precum pana corbului.
E vocea ce ţipă în mine veacuri
E boala mistuitoare fără leacuri.

E dorinţa moartă la naştere,
Spiritul pământului înainte de Facere.
Nu e plâns ci doar un ţipăt mut,
E cuvântul fals pe care sunt obligată să-l ascult.

Visul meu...

....Iar îmi fixez privirea în tavan,iar am gândul apăsat de întrebări şi dileme...iar....sunt singură.
Simt cum pereţii strâmbi ai camerei mele se strâng violent în jurul meu,lăsându-mă şi fără ultimul perimetru de spaţiu personal care îmi mai rămăsese,perimetrul în care s-au scurs secunde importante din viaţa mea,secunde irosite în van,inutil...
Nu am dorinţe şi nici visuri aşa cum nu am nici un rost pe lumea asta infectă,în schimb te am pe tine...pe tine, hibrid al unei frumuseţi ordinare,jumate înger divin,jumate demon,fiu al Infernului etern.
Şi stau ore în şir întrebându-mă cum reuşeşti să-mi accelerezi pulsul inimii de fiecare dată când îmi vorbeşti....cum fiecare cuvânt rostit de gura ta mă lasă mută,neputincioasă şi neştiutoare.
Eşti vis sau coşmar?....Mi'aş dori să ştiu...să te simt aproape,să fi palpabil...dar nu....eşti fum,iluzie,miracol....eşti blestemul inimii mele....şi totuşi te vreau doar pentru mine.
Da,sunt lacomă şi egoistă....chiar şi aşa nu pot să neg că te iubesc!

sâmbătă, 9 mai 2009

Omul


.....Banalitate.....o nenorocită banalitate care duce la nemiloasa angoasă sufletească....la o deteriorare tipic bacoviană...atât de ordinară şi murdară încât îţi vine să-ţi eliberezi sufletul din temniţă şi să-ţi lasi trupul damnat să putrezească pe veci in huma arsă de timp....
Un amalgam de întrebări şi unul de îndoieli,formează aşa numitul univers interior...pe care l-am ascuns bine până acum,l-am ţinut la distanţă de privirile pline de răutate ale celorlalţi,căci am învăţat că toţi suntem făcuţi din acelaşi lut blestemat de zei şi că toţi suntem capabili să facem rău şi să distrugem.Am realizat că suntem creaţia eşuată a unui Deus Absconditus,continuată şi terminată în Infern de către necurăţia sa Lucifer...Da, asta suntem noi defapt,fiii Infernului,cu sânge murdar care curge prin vene,nişte parveniţi plini de sentimente incerte....Jurăm credinţă falsă unui Dumnezeu cu speranţa că vom obţine locul de veci in Eden.
Însă nouă ne'au fost blestemate gurile,de aceea rostim cuvinte spurcate pline de erezie şi agonie...ne-au fost blestemaţi ochii ca să nu vedem adevărul,ne-au fost astupate urechile ca să nu auzim vocile pierdute ale dreptăţii divine...ne-au fost legate mainile atât de strâns încât am uitat cu toţii cum se face semnul credinţei noastre....ne-au fost blestemate picioarele,de aceea călcăm strâmb drumuri încurcate care duc spre sfârşitul tragic şi inevitabil al întregii existenţe umane....
Ce a mai ramas curat si pur in noi?Ce parte din noi nu a fost atinsă de blestemul primordial?......Tot ce a putut fi salvat e defapt goliciunea sufletească....lipsită de viaţă...demnă de milă...căci bucata de carne pe care noi o numim inimă..nu simte,nici nu iubeşte ci doar bate fără sens,măsurând timpul care se scurge din noi cu fiecare secundă....
Şi mă gândesc deseori la ipocrizia de care dăm dovadă atunci când rostim fierbinţi rugăciuni....căci omul proscris a fost îndemnat să mintă,să inspire milă în faţa celorlalţi ca într-un final să muşte cu sete şi nesimţire mâna care l-a ajutat.Tot omul proscris a învăţat să lovească mişeleşte pe cel care e deja la pămant,să adune de pe jos ceea ce a scuipat cu neruşinare,să ridice în slavi ca pe urma să doboare,să respecte aparent reguli pe care deja le-a încălcat.....
Aşa e omul...nascut din ţărână cu un instinct animalic....nu poate respecta regulile biblice...nu pentru că nu vrea....ci pentru că nu poate....căci acel instinct animalic a spurcat întâi buzele Evei,apoi ale lui Adam ca pe urmă să fie lasat să curga prin noi,să se împraştie precum veninul prin sânge,amorţind,ucigând necruţător şi ultima urmă de bunătate din noi.
Omul nu a fost niciodată om....a fost şi este o simplă creatură controlată de acel instinct....
Asta sunt şi eu...şi asta eşti şi tu cel sau cea care citeşti aceste rânduri....Mi-e ruşine să-mi recunosc originea,mi-e ruşine chiar că spun şi gîndesc toate astea,dar simt că totul se descompune lent şi că într-un final nu va mai rămâne nimic de spus,nimic de ascultat sau de văzut...Ne vom întoarce acolo de unde venim, din ţărâna încinsă de iaduri adânci....lăsând loc unor noi creaţii divine....poare chiar reuşite.....

miercuri, 6 mai 2009

Iubire şi ură

Iubirea,creaţie perversă bestial încarnată,
Izvorâtă de neştiinţa din credinţa damnată.
Elixir din fructul divin interzis
Gustat cu poftă de omul proscris.

Iubirea ucide,lent fară milă
Te trimite nepăsătoare înapoi în argilă
Te-nneacă cu iluzii dulci şi sărate
Te lasă fără lumină singur în noapte.

Şi ahh!, cât de înşelătoare poate fi
Crezi că ştii ce simţi,dar defapt nu ştii.
Iubeşti prostesc cu multă pasiune
Când defapt iubirea e ura cu alt nume.

Un singur pas desparte două catastrofe
Îmbinate-n artă şi transpuse-n strofe.
Te naşti din iubire,dar mori din ură,
Două sentimente,o senzaţie pură.